Atunci când deschidem discuția despre constructia unui beci, un vechi proverb italian se potrivește perfect. Acesta spune că omul care a descoperit vinul trebuie să se fi dus în Rai sau, cel puțin, foarte aproape de Rai. Beciurile sunt construcțiile cărora trebuie să le mulțumim pentru că ne putem bucura de un vin bun și învechit astăzi. Datorită temperaturii constante din mediul subteran, beciurile sunt cu siguranță paradisul producătorilor de vin, unde aceștia își pot păstra lichidul nobil până la maturarea lui. Dar nu numai vinurile sunt ținute în beciuri. Înainte de descoperirea și punerea în practică a curentului electric și mai târziu, a aparaturilor de refrigerat, oamenii foloseau (și încă folosesc) beciurile pentru a păstra pe perioade lungi de timp mâncare și alte produse proaspete care altfel nu ar fi fost disponibile în timpul anotimpurilor reci. Supraviețuirea pe perioada iernii depindea de o recoltă bogată și posibilitatea de a păstra acea recolta proaspătă. Este rolul beciului important și astăzi? Are sens să mai construim pivnițe?
Odată cu supermarketurile, electricitatea și alte noi invenții, importanța beciurilor ca încăperi de păstrare a alimentelor scade. În orașe, spațiul și utilizarea eficientă a acestuia au devenit o normă, în condițiile în care adăugarea de noi corpuri de clădire sau etaje suplimentare sau chiar și cumpărarea unei noi proprietăți se face cu din ce în ce mai multe eforturi atât birocratice cât și de natură financiară.
În scurt timp, beciurile au fost transformate în spații de diferite feluri inclusiv în spații rezidențiale pentru a crea spațiu suplimentar. Totuși, pe măsură ce această tendință a luat amploare, oamenii s-au lovit de o nouă problemă, care a întors pe dos ideea utilizării inteligente a beciului.
Aflându-se în contact direct cu solul înconjurător și fiind permanent expus umezelii și formării de mucegai, beciul – sau subsolurile în general – din punct de vedere rezidențial, este nociv pentru sănătatea umană. Prima necesitate pentru un standard acceptabil de trai în subsoluri este transformarea acestora în locuri uscate. Astfel, pentru a preveni infiltrarea umezelii în interiorul clădirii, oamenii au început sa experimenteze cu bariere de vapori, impermeabilizări și sisteme de drenaj. Simultan, a apărut în lumina reflectorului, nevoia unui design bine gândit și de calitate, aceste aspecte ridicând investiția inițială a renovării unui beci.
Mai jos, puteți afla lucruri esențiale ce trebuie luate în considerare atunci când se planifică construcția sau renovarea unui subsol.
Astăzi, putem pune întrebări legitime cu privire la rolul contemporan al subsolurilor. Pe de o parte, achiziția de proprietăți imobiliare ce dețin și beciuri/subsoluri pare a fi o alegere justificată. Cu toate astea, privind lucrurile din altă perspectivă, nu putem să nu evaluăm și beneficiile ridicării unei noi construcții ce are proiectat un subsol și dacă costurile construirii unui beci sunt sau nu substanțiale. Înainte de a vă putea răspunde singuri la aceste întrebări trebuie atent dezbătute următoarele 4 aspecte cheie ce țin de construcția unui subsol. Să vedem:
1. Nevoia de spațiu nou
Așa cum am menționat mai sus, construirea/renovarea unui subsol este o metodă excelentă pentru a câștiga spațiu rezidențial, mai ales în cazurile când spațiul de suprafață este limitat iar ridicarea pe verticală este o problemă (ori datorită faptului că clădirea este monument istoric și nu se poate interveni asupra ei, ori datorită factorilor de construcție care împiedică acest lucru). Cu un subsol se poate câștiga spațiu suplimentar de locuit. Un beci poate deveni biroul tău, loc de joacă, cinema, sală de sport sau toate de mai sus într-un singur loc, dacă spațiul ți- permite. Deasemenea îl poți întrebuința pentru utilități precum cameră tehnică (A/C, centrală, boiler etc.), sau dacă zona are probleme cu locurile de parcare, un subsol poate deveni un garaj.
2.Utilizarea temperaturii constante a solului pentru încălzire și răcire
Datorită faptului că temperatura dintr-un beci nu este influențată de factori externi cu excepția solului ce îl înconjoară, condițiile de temperatură dintr-un subsol sunt constante. Acest lucru înseamnă că îl poți folosi pentru depozitarea vinului, a cauciucurilor de sezon sau a altor obiecte care sunt sensibile la temperatură și lumină.
Temperatura constantă a aerului din subsoluri, împreună cu ajutorul pompelor de aer, poate fi exploatată vara pentru a răcori alte încăperi fără a fi nevoie de aer condiționat. În timpul iernii, aerul mai cald din subsol poate aduce un aport de temperatură atunci când încăperile sunt încălzite.
3. Specificul solului și caracteristicile apelor din subsol
Beciurile nu pot fi construite peste tot. Datorită costurilor adiționale pentru pregătirea terenului, fie că este prea mlăstinos sau în pantă, beciurile nu merită a fi construite în orice condiții. La fel este și cazul dacă pământul pe care te pregătești să ridici construcția ce include și un subsol are panzele freatice la un nivel ridicat. Pentru a evita problemele este de preferat a se evita construcția unei astfel de încăperi, pe astfel de terenuri și în astfel de situații.
4. Performanță scumpă
Cel mai mare minus în construcția unui subsol este în mod sigur prețul. Implementarea unui subsol necesită o excavație suplimentară, o cantitate suplimentară consistentă de beton pentru pereți, pentru ca la final să urmeze un cost adițional cu impermeabilizarea spațiului dacă se va dori ca acesta să fie locuibil. Toate aceste lucruri pot crește semnificativ costurile construcției. Deasemenea, excavarea proprizisă trebuie să fie mai mare decât spațiul util final, ținând cont că groapa trebuie să includă tot beciul, cu tot cu pereți.
Decizia finală asupra implementării sau neimplementării unui subsol în construcția pe care o faceți duce într-un final la costuri și desigur, la dorința dumneavoastră de aventură într-o investiție într-un spațiu scump dar cu un farmec și utilitate aparte.
Este bine de știut că există materiale speciale pentru astfel de aplicații și specialiști pregătiți să le recomande în funcție de specificul lucrării dumneavoastră.
Doriți să aflați mai multe despre ce soluții de termoizolare pentru beci vă putem da? Contactați-ne: